Spovedania sau Mărturisirea păcatelor este Sfânta Taină prin care credincioşii se întorc prin pocăinţă la Dumnezeu, mărturisindu-şi dinaintea duhovnicului cu părere de rău păcatele şi făgăduind că se vor îndepărta de ele. În urma mărturisirii, preotul duhovnic sau episcopul prescrie, după caz, un canon de îndreptare şi cheamă harul iertării asupra celui care s-a spovedit, acordându-i şi dezlegarea de păcate.

După Învierea Sa din morţi, Domnul nostru Iisus Hristos S-a arătat ucenicilor Săi şi le-a spus: „Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Sfânta Evanghelie după Ioan 20, 21-23).

Mulţi spun însă că ei nu au păcate. Ce ne învaţă Scriptura în această privinţă?

„Cine-i curat de tină? Nimeni, chiar dacă-i va fi viaţa o zi doar pe pământ” (Iov 14, 4 – versiunea Bartolomeu Anania)

„Dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină, atunci avem împărtăşire unul cu altul şi sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curăţeşte pe noi de orice păcat. Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi cuvântul Lui nu este întru noi” (Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan 1, 7-10).

Cum trebuie să fie făcută Spovedania?

• Spovedania trebuie să fie sinceră şi completă. Numai păcatele mărturisite sunt iertate. Ascunderea păcatelor e echivalentă cu minciuna şi atrage mânia lui Dumnezeu. Pe Dumnezeu, Care pe toate le vede, nu Îl putem păcăli! Pentru a fi cât mai completă, mărturisirea păcatelor trebuie pregătită prin post, rugăciune şi cercetarea conştiinţei.


• Spovedania trebuie să fie făcută în taină. Nu se cuvine să stăm în biserică prea aproape de cel care se spovedeşte, ca nu cumva să auzim păcatele sale şi să ne adăugăm astfel alte păcate. La rândul său, preotul duhovnic este obligat să păstreze secretul spovedaniei.


• Spovedania trebuie să fie făcută cu părere rău şi umilinţă, cât şi cu dorinţa sinceră de a nu mai repeta păcatul, scop pentru care cerem ajutorul lui Dumnezeu. Nu se cuvine să privim Spovedania cu uşurătate, ca pe un prilej de a ne lăuda sau brava cu păcatele noastre, ori ca pe o simplă ştergere a tablei de datorii sau o deşertare a sacului cu răutăţi, ca şi cum, odată ce am fost eliberaţi, am putea-o lua de la capăt cu răutăţile noastre… Nu ştim câte sunt zilele omului. În Sfânta Scriptură găsim scris: „Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău” (Sfânta Evanghelie după Luca 12, 20). „Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme […] Vegheaţi, dar, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor, sau dimineaţa. Ca nu cumva venind fără veste, să vă afle pe voi dormind. Iar ceea ce zic vouă, zic tuturor: Privegheaţi”, spune Domnul (Sfânta Evanghelie după Marcu 13, 33. 35-37).


• Spovedania are un caracter solemn şi profund. Este schimbarea vieţii, începutul unei vieţi noi în Domnul. Ea este întâlnirea personală cu Domnul Hristos, Căruia Îi făgăduim, stând înaintea icoanei Sale – precum Zaheu, vameşul, care a stat înaintea Domnului (Sfânta Evanghelie după Luca 19, 8) – şi avându-l pe duhovnic drept mijlocitor şi martor, că vom încerca să ne îndepărtăm de răutăţile mărturisite şi că punem început bun vieţii noastre creştineşti.

Împlinirea canonului dat de duhovnic, care poate fi o rânduială de rugăciune, post, milostenie, oprirea până la o vreme de la împărtăşirea cu Sfintele Taine etc, este expresia dorinţei îndreptării şi un puternic mijloc de întărire a voinţei în săvârşirea binelui. De aceea, canonul sau epitimia prescrisă de duhovnic nu trebuie percepută ca o pedeapsă, ci ca un medicament sufletesc. Canonul este o dovadă a îndreptării noastre, lucrată cu jertfă, însufleţire şi răbdare de către noi înşine.

Pentru a avea un cât mai mare folos de pe urma Spovedaniei, suntem chemaţi să facem ascultare faţă de duhovnic şi să împlinim sfatul pe care acesta ni-l dă cu dragoste şi întru frica lui Dumnezeu. Acest exerciţiu „al tăierii voii” ne câştigă smerenia, iar, prin aceasta, harul Duhului Sfânt.

Spovedania în posturile mari şi pregătirea prin post şi rugăciune sporită pentru împărtăşirea cu Sfintele Taine este o datorie a tuturor creştinilor. La nevoie, însă, când omul e apăsat de păcate şi rănit sufleteşte, se poate spovedi şi mai des, chiar şi dacă nu va fi ţinut post.

Un exemplu de Îndreptar de spovedanie puteţi găsi aici:

https://archive.org/details/Valeriu_Gafencu-Indreptar_la_spovedanie/mode/2up