Taina Botezului şi a Mirungerii
Sfintele Taine ale Botezului şi Mirungerii reprezintă poarta de intrare în Biserică.
După rânduiala ortodoxă, Botezul se săvârşeşte în numele Sfintei Treimi, prin întreita afundare în apă, urmând poruncii Mântuitorului: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Sf. Evanghelie după Matei 28, 19). Prin Botez, omul devine părtaş morţii şi învierii lui Iisus Hristos, Domnul nostru. Cele trei afundări în apă mai simbolizează şi cele trei zile petrecute în mormânt de Mântuitorul, iar ridicarea din apa cristelniţei închipuie ridicarea din mormânt, împreună cu Mântuitorul, Domnul nostru Iisus Hristos, şi eliberarea de frica morţii. Prin baia Botezului, omul primeşte iertarea tuturor păcatelor sale, lucru valabil şi în cazul copiilor, pentru că Sfânta Scriptură spune: „Cine-i curat de tină? Nimeni, chiar dacă-i va fi viaţa o zi doar pe pământ” (Iov 14, 4 – versiunea Bartolomeu Anania). Cel ce se botează primeşte şi un înger păzitor.
În cadrul slujbei Botezului, este săvârşită şi Taina Mirungerii (Confirmarea), când, prin invocarea Duhului Sfânt şi prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir a frunţii, ochilor, nărilor, gurii, urechilor, pieptului, spatelui, mâinilor şi picioarelor, daruri tainice se sălăşluiesc în sufletul celui astfel uns. Între acestea se numără, cum spune Sfânta Scriptură, „duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul” (Isaia 11, 2). Odată cu Mirungerea, omul primeşte calitatea de fiu al lui Dumnezeu, în virtutea căreia avem îndrăzneala de a-L numi pe Dumnezeu „Tată”.
Dacă până la Botez şi Mirungere, păcatul locuia în inima omului, iar harul dumnezeiesc îl ocrotea din afară, odată cu primirea acestor două sfinte taine, harul e acela care se mută în inima omului şi păcatul îi devine acesteia exterior, astfel încât omul este mai întărit în lupta cu răul şi poate săvârşi mai degrabă binele decât răul, afirmă Sfântul Diadoh al Foticeii în Cuvântul său ascetic (Filocalia, vol. I).
Botezul copiilorPână în epoca Sf. Împărat Constantin cel Mare († 337) majoritatea celor care se converteau la creştinism şi se botezau erau adulţi. Procesul de convertire putea fi unul îndelungat, pentru că presupunea schimbarea vieţii morale a celui care se pregătea să devină creştin. Odată cu libertatea acordată creştinismului, în anul 312, numărul convertirilor şi al botezurilor a crescut considerabil, Imperiul Roman devenind în câteva decenii unul creştin. După o epocă în care mulţi candidaţi la creştinism, din dorinţa de a le fi iertate cât mai multe păcate, amânau cât mai mult momentul botezului, eventual chiar până în pragul morţii, Biserica a răspuns acordând prioritate botezului copiilor, din grija ca nu cumva aceştia să moară nebotezaţi. Familiile creştine nu au mai întârziat momentul botezului copiilor lor şi i-au botezat pe aceştia curând după naştere.
Vârsta recomandată pentru botezul copiilor este între 40 de zile şi 3 luni.
Biserica botează copiii la o vârstă atât de fragedă pentru a nu-i lipsi de protecţia harului dumnezeiesc tocmai când sunt mai vulnerabili. La finalul slujbei Botezului, copiii primesc pentru întâia data Sfânta Împărtăşanie, adică Trupul şi Sângele Domnului. Din momentul botezului, copiii pot fi aduşi la oricare Sfântă Liturghie şi împărtăşiţi, ceea ce le ajută sufletelor şi trupurilor într-un mod miraculos, dar cât se poate de real. Un copil des împărtăşit creşte cu Dumnezeu şi e ocrotit de Dumnezeu. Un astfel de copil e mai blând, mai bun, mai luminos, mai înţelept, mai întărit în lupta cu răul. Faptul că pruncii sunt botezaţi la o vârstă la care nu îşi pot da consimţământul nu scade valoarea gestului şi a harului astfel primit. În primă instanţă, este mai important darul în sine, decât a înţelege ce înseamnă acest dar. Procedând astfel, Biserica Ortodoxă acordă prioritate inimii în faţa minţii şi dă şansa copiilor să Îl îndrăgească pe Dumnezeu cu inima înainte de a face cu mintea experienţa răului. Facultăţile înţelegerii şi ale alegerii, care se dezvoltă mai târziu, sunt ele însele ocrotite şi întărite prin harul dumnezeiesc pe care îl primim prin Sfintele Taine.
Naşii
Întrucât cei botezaţi în pruncie nu sunt în măsură să facă o alegere în favoarea creştinismului şi nici să îşi mărturisească credinţa, au nevoie de garanţi. Aceştia sunt naşii. Naşii sunt menţionaţi în Didahia celor doisprezece Apostoli, o scriere din secolul I după Hristos, ca fiind aceia care posteau împreună cu cel care urma să se boteze. Alături de clerici, ei supravegheau îndreptarea vieţii celor care doreau să îmbrăţişeze viaţa creştină. În cazul botezului copiilor, naşii acţionează precum părinţi sufleteşti. Rolul lor de îndrumători nu se încheie odată cu botezul, ci continuă pe parcursul întregii vieţi. Ca atare, naşii – sau naşul/naşa, întrucât la Botez nu trebuie să fie neapărat doi – trebuie să fie creştini ortodocşi. E de dorit ca ei să cunoască Crezul, pe care trebuie să-l mărturisească în timpul slujbei Botezului.
Vă rog să luaţi legătura din vreme cu preotul, pentru a programa Botezul, înainte de a face rezervările la restaurant.